REZULTATE

Investiția propusă implică dezvoltarea și implementarea unei soluții hibride hardware și software furnizată pe baza unei platforme de procesare și stocare date de tip CLOUD, asigurându-se astfel:

  • Creșterea accesului cadrelor didactice, studenților, doctoranzilor, postdoctoranzilor și cercetătorilor din UMF Iuliu Hațieganu la resurse globale de informare, prin intermediul accesării și aderării la rețele europene și internaționale de baze de date.
  • Favorizarea schimbului de date științifice, la nivel european și internațional
  • Extinderea unor funcționalități necesare educației și cercetării la nivel european, ce pot fi găsite în platforme digitale de tip CLOUD public, precum: Amazon, Microsoft Azure, Google Cloud Platform.
  • Creșterea securității datelor și rezultatelor obținute în cadrul universității, prin implementarea unei soluții de tip Business Continuity and Recovery Planning.
  • Reducerea costurilor cu achiziționarea de aplicații informatice ce vor fi disponibile în CLOUD.

UMF Iuliu Hațieganu Cluj, prin acordul de interconectare agreat cu “Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare”, va avea acces la o suită de aplicații din domeniul educației și cercetării, precum: conceptul open source, social media, customer relation ship manager, managementul proceselor și documentelor, managementul bazelor de date, e-commerce, vânzări, marketing și suport client, webmail, dezvoltare software, Big Data.

Grupul țintă este reprezentat de corpul academic și cercetătorii UMF Iuliu Hațieganu Cluj, studenții instituției de învățământ, doctoranzii și post-doctoranzii.

Câteva dintre beneficiile adoptării cloud computing de către instituțiile de învățământ superior sunt:

  • Permite utilizatorilor să-și folosească spațiul de lucru personal;
  • Se asigură că predarea, învățarea și evaluarea, prin care se realizează procesul de învățământ devin interactive;
  • Are o putere mare de procesare pentru efectuarea unor operații diverse;
  • Nu este nevoie de copii de rezervă pentru a stoca informații, deoarece acestea sunt stocate în cloud;
  • Permite cadrelor didactice să își desfășoare activitățile în concordanță cu tendințele actuale, aplicând sisteme E-learning adecvate.